spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeLocal BTOmul de afaceri Gelu Tofan a plecat la Ceruri

Omul de afaceri Gelu Tofan a plecat la Ceruri

Gelu Tofan, un cunoscut om de afaceri botoşănean, a plecat la Ceruri. Tristul anunţ a fost făcut de Adrian Tofan, fiul omului de afaceri.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit acestuia, Gelu Tofan a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în stadiul 4, cu metastaze la ficat, plămâni şi splină, în data de 26 august 2021. Inoperabil, cu şanse de reuşită a tratamentului convenţional cu citostatice spre zero. A considerat că nu merită chinul prelungit, nici el şi nici familia.

În martie-aprilie, făcuse o formă dură de Covid-19, însă nu a necesitat internare. S-a vindecat, iar de atunci, s-a plâns de lipsa de putere, şi a început să scadă în greutate. În luna august, a făcut un set de analize de sânge, iar rezultatele analizelor hepatice au fost dezastruoase.

Era un anti-fumător convins, făcea des sport, avea o dietă sănătoasă, nu consuma decât ocazional vin roşu, iar in familia noastră nu ştiu să fi avut cineva această boală. Pe de altă parte, avea insomnii de ani buni şi era foarte stresat.

A reuşit să îşi cunoască primii trei nepoţi, pe care îi iubea nespus, şi ştiu că şi-ar fi dorit să îi cunoască şi pe cei ce vor veni. Tata şi-a trăit ultimele săptămâni din viaţă în satul natal, Todireni, din judeţul Botoşani.

Ultimul său proiect a fost şi cel mai ambiţios din carieră – amenajarea râului Prut pentru navigaţie. Tata avea regretul că nu va mai apuca să îl vadă finalizat„, a spus Adrian Tofan.

În anul 1999, Patriarhia Română i-a acordat lui Gelu Tofan Ordinul “Crucea Patriarhală”, pentru construcţia unei biserici în judeţul Botoşani.

Gelu Tofan a derulat multe proiecte în comuna natală

Gelu Tofan şi-a iubit mult comuna natală, dovadă fiind proiectele derulate aici. În august 2018, el anunţa că vrea să readucă la viaţă „grâul roşu de Botoşani”. El a adus din Slovania câteva sute de seminţe şi încerca, într-un parteneriat cu o facultate de agricultură, să reînvie această cultură pe plaiurile botoşănene. „De câţiva ani mă chinui să readuc «grâul roşu de Botoşani» în producţie. Este ceva care ţine de cultura noastră, de tradiţia noastră şi de aceea fac eforturi pentru a readuce acest tip de grâu în cultură. Am obţinut câteva sute de seminţe din Slovenia şi din toamnă vom face un lot experimental şi încercăm să obţinem baza seminceră”, declara atunci Gelu Tofan.

În cadrul unui proiect finanţat parţial şi cu fonduri europene, Gelu Tofan a dezvoltat, la Todireni, satul său natal, o moară ultramodernă, cu sisteme automatizate şi un laborator performant de analiză al materiei prime, dar şi al făinii produse în moară, o investiţie care se ridică la opt milioane de euro.

Revoltat de izolarea judeţului de restul ţării, din cauza drumurilor

În august 2018, prezent la întâlnirea organizată la Botoşani cu firmele interesate de domeniul bioeconomiei, în cadrul Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Botoșani – Suceava, omul de afaceri Gelu Tofan a readus în atenţie starea deplorabilă a multor drumuri din judeţ. El a anunţat că este în curs de mutare a afacerilor de la Bucureşti la Botoşani, fiind dispus să se implice în atragerea investitorilor, dar trebuie reabilitate drumurile. „Este o bătaie de joc! Am adus o grămadă de investitori în ultimii doi – trei ani, care sunt interesaţi să vină, dar când văd drumurile astea … În Suceava mai sunt cum mai sunt, dar la noi, în Botoşani, este nenorocire! Ieşiţi 15 – 20 de kilometri din oraş, mergeţi spre sudul judeţului, spre estul judeţului. Este nenorocire! Zici că eşti după bombardament. Ne este foarte greu să convingem investitori să vină la noi. Degeaba suntem primitori, binevoitori, avem idei, avem proiecte, dar când vin şi văd drumurile astea, se urcă în primul avion de la Suceava, sau de la Iaşi”, a spus atunci Gelu Tofan.

Gelu Tofan era un mare iubitor de cultură. A organizat la Todireni tabere pentru artişti, tabere încheiate cu expoziţii cu lucrările realizate de aceştia.

Gelu Tofan a împlini 61 de ani pe 15 octombrie. Mai avea multe de făcut în plan profesional şi familial, dar Dumnezeu a hotărât ca misiunea lui pe pământ să se încheie aici.

Dumnezeu să îl odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.5 °
86 %
2.2kmh
99 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...