Bătălia pentru desemnarea noilor administratori de la operatorul de apă a ajuns la final, lista cu cei cinci candidați selectați de firma desemnată EDG Consult SRL Craiova fiind înaintată Consiliului Județean, care se va întrunit astăzi în ședință extraordinară pentru a vota noua componență a CA de la Nova Apaserv și a acorda un mandat special reprezentantului CJ care va vota în ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Nova Apaserv.
Cei cinci candidați au fost prezentați în funcție de punctajul obținut în urma evaluării. respectiv
- Doru Constantin (PSD), punctaj criterii de evaluare 239,70,
- Gabriel Atudoroae (ALDE), punctaj criterii de evaluare 225,50,
- Ionel Dimitrovici (ALDE), punctaj criterii de evaluare 217,10,
- Dumitru Pascariuc (PSD), punctaj criterii de evaluare 228,50,
- Ioan Comarița (PSD), punctaj criterii de evaluare 227,10. Pe lista extinsă figurează Viorica Andronachi (PSD), Narcis Ștefan (ALDE), Victor Ivănescu (PNL) și Simion Drelciuc (PSD). Prin urmare, aleșii locali vor trebui să voteze astăzi noua componență a CA, modelul de contract de mandat pentru noii membrii, dar renumerația acestora, propunerea plecând de la o indemnizație fixă brută lunară, în cuantum de 1.407 lei.
Procedura de selecție a candidaților a fost efectuată de o comisie desemnată de CJ în luna mai a.c., asistată de un expert specializat în recrutarea resurselor umane și anume societatea EDG Consult SRL Craiova. Comisia a fost condusă de Antonesei Dumitru Ovidiu – Șef serviciu, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane din CJ, iar din aceasta au mai făcut parte alte trei angajați ai CJ respectiv Olaru Lenuța – Inspector, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane, Tanasă Claudia – Inspector, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane și Ciobanu Valentina – Consilier Juridic, Direcția Juridică, Administrație Publică Locală, Consiliul Județean Botoșani.
Întreaga procedură a fost însă secretizată, accesul la informații fiind limitat doar persoanelor implicate în procesul decizional. Atât lista lungă, cât și lista scurtă au fost confidențiale și au fost comunicate numai CJ.