De beat ce era, un tânăr care a urcat la volanul unui autoturism nu a mai văzut drumul și s-a izbit cu mașina în gardul unei case. Accidentul s-a produs marți (n.r. – 12 octombrie a.c.) în comuna Albești, când tânărul de 29 de ani circula cu autoturismul pe un drum sătesc din localitate. Din cauza stării în care se afla, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul a ajuns în gardul unui imobil.
Deși accidentul s-a soldat numai cu avarii, în urma unui apel pe 112 polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni au ajuns și ei la fața locului. „În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.
Tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, după isprava comisă, tânărul nu va mai avea voie să urce la volan, deoarece polițiștii i-au suspendat dreptul de a mai conduce, până la finalizarea cercetărilor.