Numită inițial așa pentru că era a zecea lună în vechiul calendar roman atribuit perioadei lui Romulus („decem”, în latină, înseamnă „zece”), martie fiind prima lună a anului, luna decembrie și-a păstrat numele și după reforma acestui calendar, când ajunsese ultima, adică a 12-a, lună a anului. Mai târziu, împăratul Commodus (180-192 d. Hr.), cel cu care ia sfârșit dinastia Antoninilor, va încerca să dea lunii decembrie numele de „Amazoana”, în onoarea concubinei sale, Marcia, al cărei portret, în ipostaza de amazoană, îl purta într-un inel. De altfel, în „Istoria Augustă”, o biografie a împăraților romani dintre 117-284, se menționează că același Commodus și-a luat numele de Amazonius, din dragoste pentru această Marcia, pictată ca o amazoană. Mai mult, scriu istoricii, Commodus dorea să intre în arena luptelor de gladiatori echipat ca o femeie războinică. După moartea împăratului, numele și figura sa au fost șterse din toate inscripțiile, acestea devenind „nomina odiosa”, care nu mai trebuiau pomenite sau văzute. Implicit, luna decembrie își recapătă vechiul nume. În decembrie romanii petreceau în cadrul celor mai populare sărbători ale lor din timpul anului, dedicate zeului Saturn și numite, în consecință, Saturnalii. Până la începutul lui decembrie fermierii romani trebuiau să încheie însămânțările de toamnă, așa încât zeului semințelor și al însămânțărilor (latinescul „satus”), Saturn, patron al muncilor agricole și al roadelor pământului, i se dedica acest festival. În secolul I î. Hr., sărbătoarea dura șapte zile, între 17-23 decembrie. Augustus a limitat perioada la trei zile, pentru că în acest interval nimeni nu lucra, iar instanțele civile erau închise, dar Caligula extinde acest interval la cinci zile. După sacrificiile rituale oficiate la templul lui Saturn, avea loc un banchet public, precum și un „lectisterniu” (plimbarea, într-o lectică, a statuii zeului sau a unei imagini a acestuia). Era un prilej de sărbătoare, de vizite pe la prieteni, prilej cu care se făceau diferite cadouri, în special lumânări de ceară, poate pentru a semnifica lumina ce se reîntoarce după solstițiu. În timpul sărbătorii restricțiile erau relaxate, iar ordinea socială era inversată, sclavii deveneau oameni liberi și invers. Sclavilor li se permitea să joace zaruri în public, iar togile erau înlocuite de hainele colorate purtate în mod obișnuit de către sclavi și de „pileus”, pălăriile de fetru ale sclavilor. Băutura, zgomotul, jocurile, zarurile, ospătarea sclavilor, dansul în pielea goală, bătăile frenetice din palme, scufundarea fețelor în apa rece ca gheața, toate acestea erau la ordinea zilei. Smochine, nuci, curmale și alte delicatese erau date mulțimii de către stăpânii de sclavi în rol de sclavi, pâinea și vinul erau servite printre rânduri, în timp ce oamenii se distrau urmărind femei luptând în arenă. În aceste zile de sărbătoare războaiele erau interzise, la fel execuțiile criminalilor și practicarea oricărei arte cu excepția celei a gătitului. Imediat după Saturnalii venea sărbătoarea numită „Sigilariile”, numită așa deoarece consta mai ales în trimiterea, de către romani, la rude sau prieteni, a unor cadouri precum inele, sigilii, statuete. De prin secolul IV d. Hr., biserica creștină a preluat ziua de 25 decembrie, din cadrul Saturnaliilor, considerând-o ziua nașterii Mântuitorului și sărbătorită ca atare. Sărbătoare, vizite la rude și prieteni, cadouri, adică exact ce făcuseră romanii cu multe secole înainte, când sărbătoarea era una păgână.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
