Încă o localitate din județul Botoșani intră în carantină de luni, 11 octombrie, după ce rata de infectare COVID 19 a ajuns la 10,04 la mia de locuitori. Este vorba de Sulița, care înregistrează cea mai mare incidență din valul patru al pandemie. Decizia a fost luată, sâmbătă, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Potrivit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Botoșani, comuna are peste 65 de puncte după evaluarea riscului epidemiologic cu virusul SARS CoV-2. Restricțiile impuse sunt valabile de pe 11 octombrie, începând cu ora 6.00, pe o perioadă de 14 zile.
Ce restricţii aduce carantina
În localităţile aflate în carantină este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces în afara celor deschise circulaţiei publice, pe drumurile judeţene, comunale şi forestiere.
Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, numai pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator, iar masca este obligatoerie peste tot. În intervalul orar 05.00-20.00, oamenii pot merge la cumpărături, la vaccinare, în interes profesional, pentru asistență medicală, în scop umanitar, voluntariat, pentru realizarea de activități agricole, pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, ori alte motive temeinic justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoane aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de famili, în vederea obținerii de documente ori pentru îngrijirea unei proprietați, dar numai pe bază de declarație pe proprie răspundere.
În schimb, pentru intervalul orar 20.00-05.00, circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă, cu mici excepții asemănătoate cu cele din starea de urgență (serviciu, cazuri medicale, asistență socio-medicală)
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
De asemenea, în localităţile carantinate slujbele religioase se efectuează doar în exteriorul bisericilor, iar evenimente precum nunţi, botezuri, petreceri private sunt interzise. Şi accesul în localuri, baruri sau săli de jocuri de noroc este interzis.
Cei vaccinaţi pot circula
De menţionat este că, potrivit unor modificări aprobate la finele săptămânii trecute, persoanele vaccinate pot circula şi în perioada în care celelalte sunt vizate de restricţii, cu condiţia să prezinte certificatul verde. Persoanele imunizate pot participa şi la evenimente sportive, chiar dacă în localitatea respectivă indicele de infectare trece de 6 la mie.
Iată mai jos actul cu decizia oficială si planul de măsuri.