Patru persoane, doi bărbați și două femei, s-au răsturnat cu mașina pe marginea unui drum din comuna Santa Mare, sâmbătă dimineață.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, dar și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.
Doar femeile au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, bărbații refuzând ajutor medical.
“Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei și au curățat partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU B otoșani.