Un botoșănean s-a ales cu o condamnare din cauza soției, care s-a dovedit a fi mult prea grijulie. Bărbatul a plecat la băut cu un prieten, dar a întârziat mai mult, iar soția l-a sunat să se intereseze de soarta lui. Amețit, botoșăneanul i-a spus că ar fi fost sechestrat în mașină, iar femeia a sunat la 112, plecând cu polițiștii pe urmele lui. Întâlnirea dintre ei nu a fost de bun augur pentru că, în final, bărbatul a fost trimis în judecată și condamnat.
Întâmplarea de la care i s-a tras totul a avut loc în octombrie 2019, când Gheorghe L., de 39 de ani, din comuna Călărași, a mers la un bar din sat, unde a băut și a jucat la păcănele, prietenul de pahar cerându-i la un moment dat să-l ducă cu mașina până în satul Pleșani. Chiar dacă era beat criță, bărbatul a acceptat și a urcat la volanul VW Passat. Doar că la întoarcere, când a văzut cât de beat este, prietenul i-ar fi cerut să treacă pe scaunul din dreapta și a urcat el. A schimbat și destinația și au ajuns până în satul Buruienești din județul Iași, unde, pentru că botoșăneanul beat criță, prietenul l-a încuiat în mașină, după care și-a văzut de treburi.
Soţ căutat cu poliţia
Cât timp a stat în autoturism, bărbatul a fost sunat pe telefonul mobil de soția grijulie, însă nu a reușit să-i spună mare lucru, ci doar că se află într-o localitate necunoscută, sechestrat în mașină. Pe bună dreptate, femeia a intrat în panică și a sunat la 112, iar cazul a fost preluat imediat de poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni.
Femeia a urcat chiar în mașina de poliție și a plecat pe urmele soțului. În timpul căutărilor, însă, amicul de pahar a revenit la mașină, a ajuns la domiciliu, de unde Gheorghe L. a plecat singur spre casă. Pe drumul dintre Pleșani și Călărași, el s-a intersectat însă soția și polițiștii, care l-au simțit imediat că este băut și l-au testat cu aparatul etilotest. Întrucât rezultatul a indicat o îmbibație de 1,00 mg/1 alcool pur în aerul expirat, botoșăneanul a fost condus la spital, unde a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Audiat în anchetă, amicul de pahar a susținut, însă că mașina a fost condusă tot timpul de Gheorghe L., care a avut tot timpul cheile la el. Trimis în judecată, bărbatul nu a mai avut cale de întors și a recunoscut totul. Prin urmare, săptămâna trecută, magistrații Judecătoriei Botoșani l-au condamnat la 10 luni de închisoare. Instanța a dat totuși dovadă de clemență întrucât a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, timp de doi ani bărbatul a scăpat de pușcărie, dar va trebui să respecte mai multe măsuri printre care și prestarea a 60 de zile muncă neremunerată la Direcția de Drumuri și Poduri sau la Primăria comunei Călărași.