Ajunsă în județul Botoșani, delegația militară româno-americană CIMIC a fost primită de prefectul județului, Dan Nechifor, marți dimineață (n.r. – 5 octombrie a.c.), la Palatul Administrativ. Discuțiile au fost succinte și la obiect, militarii din cadrul Afacerilor Civile fiind interesați să afle care sunt punctele forte ale județului Botoșani, precum și cele slabe. Au fost abordate principalele probleme ce survin din situarea Botoșanilor la granița țării și Uniunii Europene, Dan Nechifor amintind despre contrabanda cu țigări și metodele din ce în ce mai moderne care se folosesc în această activitate ilegală, dar și despre imigranții ajunși la noi care, deși în număr redus, nu reușesc să se integreze.
Prefectul le-a mulțumit membrilor delegației că au reușit să ajungă la Botoșani, în pofida valului pandemic, subliniind că în acest context colaborarea sa cu structurile militare a fost de succes și anul trecut și se pare că va fi și în viitorul apropiat. „Noi nu ne-am dori, dar dacă situația se va impune, vom apela din nou la sprijinul armatei pentru luarea măsurilor adiacente carantinării anumitor localități. Prezența militarilor are un impact pozitiv asupra populației și le mulțumesc și cu această ocazie pentru colaborare”, a explicat prefectul Dan Nechifor.
Americanii de la Afaceri Civile au fost însoțiți de militarii români din echipa CIMIC a Batalionului 1 CIMIC București, aceștia anunțând că în curând se va operaționaliza un portal dedicat cooperării militaro-civile, baza de date urmând să fie completată pentru zona județului Botoșani inclusiv cu informații ce urmează să fie transmise de Instituția Prefectului. Delegația a abordat și subiecte legate de protecția și pregătirea populației în situații de criză, structurile de căutare și salvare a persoanelor sau acțiuni privind imigranții și refugiații, detaliile fiind oferite de lt.col Codruț-Ștefan Obreja, comandantul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoșani.
„Vă mulțumim pentru că ne-ați primit la dumneavoastră, deși vizita a fost cam în pripă. Și apreciem deschiderea dumneavoastră. Ne-ați oferit detalii tehnice și la obiect, fără tendința de a estetiza artificial județul”, a declarat la final căpitanul Bogdan Stoichiță, de la echipa CIMIC a Batalionului nr.1 București.
Axată pe modalitățile de cooperare militară și civilă, vizita se desfășoară în contextul unui tur realizat de delegația mixtă în județele de pe frontiera cu Republica Moldova, județele Iași și Vaslui fiind deja vizitate. Specialiștii CIMIC și-au propus să ajungă și la punctele de trecere a frontierei, dar și la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, unde partenerul american dorește să facă o donație de carte.