O bătrână de 95 de ani, care trăia singură, a fost găsită în casă, semiconştientă, cu piciorul metalic al unui baston de mers introdus în anus.
Acesta era intrat atât de adânc, încât era ajuns în stomac. Femeia era căzută pe o parte şi, pentru că nu răspundea la uşă, a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Aceştia au intrat pe geam şi au deschis din interior cadrelor medicale, care au găsit femeia într-o stare foarte gravă. „Am fost solicitaţi pentru o persoană de 95 de ani, găsită la domiciliu, cu un corp străin în regiunea intrarectală. A fost transportată la UPU pentru mai multe investigaţii”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA.
La spital, aceasta a fost găsită pozitivă şi cu Covid, cadrele medicale fiind, însă, nevoite să intervină de urgenţă pentru a scoate partea metalică, intrată aproape 40 de centimetri în organism. „A fost vorba despre un corp străin, o tijă metalică, ce a pătruns în abdomen prin regiunea perineală, cu un traiect ascendent anterior până la nivelul stomacului. A fost scoasă, ulterior pacienta fiind internată în terapie intesivă, în stare gravă”, a precizat medicul primar de chirgrie Iulian Preda, şeful secţiei Chirurgie generală din cadrul SJU Mavromati. Ulterior, femeia a fost internată pe secţia de terapie intensivă, având o infecţie severă, din cauza acelei tije care i-a penetrat mai multe organe.
Poliţiştii nu au nici o suspiciune
Potrivit poliţiştilor, însă, în acest caz nu există nicio suspiciune. „În cauză nu s-au constatat fapte de natură penală sau contravenţională”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.
Atitudinea poliţiştilor a contrariat o parte din cadrele medicale de la spital, care au intrat în contact cu cazul femeii şi au văzut gradul de afectare şi modul în care era introdusă partea metalică a acelui baston. „Îmi vine foarte greu să cred că o bătrână de 95 de ani, aproape imobilizată, putea să cadă în aşa fel încât să îi intre acel baston sau să şi-l fi introdus singură. Totuşi vorbim de o bucată metalică ce i-a ajuns până în abdomen. De altfel nici nu au fost interesaţi să o examineze, sau să ia amprente de pe acel baston. A fost aruncat într-o magazie a spitalului”, a spus un angajat din cadrul UPU.