Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani s-a clasat pe locul III la „Ștafeta 4×100 metri” în cadrul ediției a VII-a a „Cupei Odessos” din Bulgaria. Destinată pompierilor profesioniști, competiția s-a desfășurat în perioada 27 septembrie – 01 octombrie a.c., la Varna ( Bulgaria). La startul concursului, care are ca scop atât dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre pompierii profesioniști, cât și îmbunătățirea pregătirii profesionale a competitorilor, s-au aliniat nouă echipe de pompieri sportivi din Ucraina, Cehia, Republica Moldova, România și Bulgaria. România a fost reprezentată de pompierii botoșăneni, care au acceptat invitația Clubului Fire-Fighting Applied Sports – Varna din Bulgaria.
În cele patru probe de concurs: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ștafeta 4×100 metri” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”, salvatorii botoșăneni și-au testat aptitudinile și deprinderile necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență. La „Ștafeta 4×100 metri” au urcat pe podium, alături de pompierii din Cehia și Republica Moldova.
Pompierii botoșăneni nu sunt la prima experiență de acest gen. În 2014, la prima ediție a concursului, lt. Adrian Loluță și plt. adj. Dorin Sobariu au făcut parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a ocupat locul I, iar în 2019, plt.adj. Dorin Sobariu a obținut locul III individual la proba „Pista cu obstacole pe 100 m – Națiuni”, la „Cupa Odessos.