La aproximativ şapte kilometri vest de Botoşani, în stânga drumului ce urcă spre Suceava, se află, de veacuri, un vechi sat al Moldovei de odinioară: Mănăstirea Doamnei. Nu se deosebeşte prea mult de satele megieşe Cătămărăşti, Stânceşti, Agafton, Curteşti, dar, a existat o Doamnă a Ţării care, cu râvnă şi smerenie întru Dumnezeu, a ctitorit aici o chinovie, dând prin aceasta numele comunităţii, a cărei viaţă începe, de fapt, odată cu primul dangăt al clopotelor bisericii. Cadrul natural, cu păduri seculare, situate la marginea târgului, pe loc domnesc, oferea condiţii dintre cele mai bune pentru ridicarea unei mănăstiri, departe de freamătul curţilor domneşti, dar îndeajuns de aproape pentru nevoile fireşti ale mănăstirii. De altfel, în imediata apropiere, un călugăr, pe nume Agafton, va ridica, pe la începutul secolului al XVII-lea, un schit care-i va purta numele şi care va da viaţă satului Agafton. Numărul relativ mic al ştirilor referitoare la Mănăstirea Doamnei, ambiguitatea lor, ca şi dispariţia vechii ctitorii domneşti, înlocuită cu o construcţie de la începutul secolului nostru, au făcut ca interesul cercetătorilor să fie prea puţin stimulat în direcţia întocmirii unei monografii a mănăstirii şi a satului. Primul care aminteşte, într-o lucrare ştiinţifică, de satul Mănăstirii Doamnei şi de biserica de acolo, este Alexandru Papadopol-Callimach. Se cuvine a fi amintit interesul constant arătat de Nicolae Iorga vechiului aşezământ, interes explicabil, dată fiind obârşia botoşăneană a marelui istoric, ca şi firea sa iscoditoare, în căutare de oameni, fapte, locuri şi ctitorii din trecutul medieval al Ţărilor Române. Cu osârdia-i specific duhovnicească a purces, pe la sfârşitul secolului trecut, părintele Narcis Creţulescu, la întocmirea unei lucrări de proporţii mai mari presărată, e drept, cu greşeli, în care urmărea scrierea a câte unui scurt istoric la fiecare biserică medievală din Moldova. Din păcate, orbind, arhiereul Creţulescu s-a oprit cu lucrarea înainte de a ajunge la litera M. Cu toate acestea, el publică o monografie a mănăstirii Râşca, în cadrul căreia se fac referiri şi la mănăstirea Doamnei. În 1930, T.G. Bulat publica o condică a mănăstirii Doamnei, cu hramul Sfântului Pantelimon, ce aduna la un loc toate rezumatele documentelor medievale, cunoscute atunci, referitoare la acest lăcaş. Trei ani mai târziu, la Chişinău, apărea un studiu a lui Constantin N. Tomescu, o prezentare succintă a 40 de vechi mănăstiri şi schituri moldoveneşti, ca şi a moşiilor aparţinătoare acestora, aşa cum erau ele în 1812. Printre aceste aşezăminte duhovniceşti, e menţionată şi mănăstirea Doamnei, aflată atunci în ţinutul Botoşanilor. Un alt preot, Teodor Bodogae rezumă, într-o lucrare de mai mari proporţii, situaţia bisericilor şi mănăstirilor din Moldova închinate, din vechime, la muntele Athos. Cu acest prilej se fac din nou referiri la vechea biserică a mănăstirii Doamnei. Acelaşi subiect l-a preocupat şi pe profesorul Emil Turdeanu, singurul, până acum, care i-a consacrat un studiu special. În sfârşit, mai aproape de anii noştri, profesorii ieşeni I. Caproşu şi N. Grigoraş amintesc, într-o lucrare editată împreună, de biserica mănăstirii Doamnei.
Foto ante 7 august 1902, când a fost dărâmată vechea biserică a mănăstirii Doamnei. Fotografia este din colecția particulară a autorului
Prof. dr. Daniel Botezatu