Astăzi, 4 octombrie, la Palatul Copiilor Botoşani, a avut loc festivitatea de deschidere a Centrului Judeţean de Excelenţă, la care au fost prezenţi şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean, deputatul Costel Şoptică, inspectori şcolari, directori ai unor unităţi de învăţământ. În debutul festivităţii, Ada Macovei, inspector şcolar general, a dat citire deciziilor de înfiinţare a acestei instituţii şi de numire în funcţia de director a profesorului Gabriel Hârtie, fost inspector şcolar general, în perioada 2017 – 2021.
Ada Macovei a apreciat că deschiderea Centrului Judeţean de Excelenţă reprezintă un moment important din viaţa educaţiei botoşănene. Gabriel Hârtie a primit, pe lângă documentele semnate de Ada Macovei şi sigla Centrului de Excelenţă, realizată și donată de Talida Grunzac, profesor la Colegiul „AT Laurian”.
„Aș vrea să mulțumesc public și oficial, dincolo de conotațiile geopolitice, de sex, de gen, și aşa mai departe, care există din păcate la noi, în zilele noastre, să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, să manageriez această instituție nouă. Sigur, chiar dacă foarte lume spune că am în spate o oarecare expertiză, vă asigur că e o muncă destul de grea, este o instituție nouă, dar eu sper că vom ajunge acolo unde ne-am propus”, a declarat Gabriel Hârtie, dând asigurări că va fi asigurat cadrul necesar pentru pregătirea copiilor capabili de performanţă.
În organigrama Centrului Judeţean de Excelenţă există opt posturi.
„Suntem onorați că instituția noastră școlară va găzdui cursurile Centrului de Excelență, ceea ce înseamnă că într-adevăr sunt recunoscute și meritele școlii la diverse olimpiade școlare naționale și internaționale. Încă o dată felicit și această idee de a avea un centru de excelență care să se ocupe de toți copiii dotați și care doresc performanță în educație”, a declarat Cristina Chiriac, director Colegiului „Mihai Eminescu”.
„Excelența poate exista și la Darabani, Flămânzi sau Trușești, Ştefăneşti”
Deputatul Costel Şoptică a arătat că prezenţa lui la festivitate se datorează în primul rând faptului că este profesor. „Afirm cu toată responsabilitatea că mi-aș dori cel puțin în acest domeniu educativ, ca ingerința politică să aibă un rol cât mai mic. Și atunci când își bagă coada politicul să fie doar pentru binele învățământului, elevilor, profesorilor și nu în ultimul rând pentru familiile lor”, a spus deputatul Costel Șoptică. Parlamentarul a salutat înfiinţarea Centrului de Excelenţă, cu atât mai mult cu cât elevii şi profesorii au nevoie de acest cadru instituţional care să le dea forţa de care au nevoie pentru a performa. Oficialul a rugat ca activitatea să includă şi elevi din Darabani, Flămânzi, Truşeşti, Ştefăneşti.
„Și acolo sunt elevi foarte buni și cadre didactice foarte bine pregătite. Spun asta pentru că eu însumi sunt produsul unei școli generale de la țară și cred că dacă ar fi acum să dăm timpul înapoi să mai facem treapta a doua de liceu, nu știu câți elevi din mediul rural ar mai putea să concureze 12 – 13 pe loc, să treacă în treapta a doua. Lucrul acesta eu l-am trăit în 1983, când în Dorohoi s-au făcut doar două clase de liceu iar noi cei veniți de la țară am reuşit şi am intrat în clasele de liceu, deci se făcea carte foarte bună şi la ţară. De asta cred că excelența poate exista și la Darabani, Flămânzi sau Trușești, Ştefăneşti”, a mai spus Costel Şoptică.
Festivitatea s-a încheiat cu dezvelirea siglei Centrului de Excelenţă.