Astăzi, 30 septembrie, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Spania, a avut loc vernisajul expoziției-eveniment intitulată „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, la Muzeul Național de Arheologie din Madrid, Spania, în cadrul căreia sunt expuse piese valoroase ale Muzeului Județean din Botoșani.
Astfel, 28 de exponate de interes istoric și artistic, obiecte ce provin din expozițiile de bază ale Muzeului de Istorie din Botoșani, dar și descoperiri arheologice emblematice de pe teritoriul județului nostru, vor fi prezentate publicului iubitor de artă.
În cadrul expoziției vor fi prezentate 835 de artefacte excepționale din colecțiile a 39 de muzee din România, cu scopul de a oferi vizitatorului nefamiliarizat cu istoria României o călătorie în timp, în spațiu, dar mai ales în universul unei lumi comune, europene.
Printre piesele ce vor fi expuse se află și Tezaurele getice de la Sâncești
Printre piesele de valoare excepțională ce vor fi expuse în cadrul expoziției, se află descoperirile getice timpurii și din perioada clasică a civilizației dacice, începând cu coiful de aur de la Coțofenești, căruia i se vor adăuga tezaurele getice de la Stâncești, Agighiol, Peretu, Bunești, tezaurele dacice de brățări de la Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argint de la Sâncrăieni, București-Herăstrău, Coada Malului, Lupu, dar și unele tezaure de podoabe de argint recuperate de statul român în ultimii ani.
Expoziția poate fi vizitată până în luna februarie 2022.