Autoritățile sanitare au raportat vineri faptul că, în ultimele 24 de ore, 88 persoane au fost diagnosticate cu Covid19 în județ. Cele mai multe, respectiv 29, au fost depistate în municipiul Botoşani. În acest context rata de infectare a ajuns la 3,69 cazuri la mia de locuitori. În municipiul reşedinţă de judeţ, în ultimele 14 zile 439 de persoane au fost diagnosticate cu Covid19.
Două localităţi din judeţ se află în carantină din cauza numărului mare de bolnavi. Este vorba despre Roma, unde indicele este 7,40 şi Tudora cu 8,28. Alte 10 localităţi, respectiv Botoşani, Blândești, Cordareni, Corni,Curtesti, Mihai Eminescu, Răchiţi, Vlădeni, Vorona şi Vorniceni sunt în scenariul galben. Havârna a intrat sâmbata tot în secnariul roșu. La nivel judeţean incidenţa este de 2,26 de cazuri la mia de locuitori, după ce, în ultimele două săptămâni, 632 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2.
Vieți luate de Covid
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și două decese din cauza Covid19. Este vorba despre doi bărbați, de 63, respectiv 72 de ani. Ambii erau internați pe secții covid din cadrul spitalului județean și nu erau vaccinați. Unul a decedat pe secția de reanimare, al doilea pe secția medicală, pentru că nu mai erau locuri la terapie intensivă.
De la debutul pandemiei până în prezent 15.707 de botoșăneni au fost diagnosticați cu Covid19. Dintre aceștia 13.805 s-au vindecat, iar alți 762 au pierdut lupta cu boala. În prezent la nivelul județului sunt 1.036 de cazuri active. Dintre acestea, 439 sunt din municipiul Botoșani.