spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTMotociclist rănit, după ce un șofer a încercat să-i taie calea

Motociclist rănit, după ce un șofer a încercat să-i taie calea

Un motociclist a fost rănit, joi (n.r. – 23 septembrie a.c.), după ce s-a izbit cu motocicleta într-un autoturism. Accidentul s-a produs pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoșani, iar în urma impactului motociclistul, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Botoșani, s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns și polițiștii rutieri, care au deschis o anchetă. „Ambii conducători ai vehiculelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani..

Primele cercetări au arătat că accidentul a avut loc după ce șoferul autoturismului, un bărbat de 54 de ani, care se deplasa din sens opus, a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure. „În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a adăugat Delia Nenișcu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
13.6 °
10 °
68 %
1.8kmh
100 %
mie
25 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...