Un tânăr de 29 de ani din comuna Vorona, care i-a sfidat pe polițiștii rutieri, s-a ales cu trei amenzi, dar și cu permisul de conducere suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. Scenele s-au petrecut miercuri, pe 22 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar, pe drumul județean 208 H care străbate satul Icușeni, un autoturism care circula cu 103 km/h. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fost urmărit în trafic, fiind surprins în timp ce circula pe sensul opus de mers, fără motiv. De altfel, în momentul în care a fost oprit, fugarul și-a lăsat autoturismul pe contrasens. La volan era tânărul de 29 de ani, care a continuat să se dea în spectacol. Deși polițiștii i-ai spus să rămână în mașină, în timpul în care aceștia întocmeau documentele specifice, tânărul nu a respectat indicațiile.
„În cauză au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, pentru nerspectarea regimului legal de viteză, circulație pe sensul opus de mers și nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, în cuantum de 2.175 de lei, iar ca măsură complementară a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.