Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a anunţat că în aceste zile instituţia distribuie pachetele cu rechizite gratuite pentru copii, în baza comenzilor făcute de unităţile de învăţământ. Pachetele sunt asigurate în cadrul programului derulat de Guvernul României.
Elevii din clasele primare și gimnaziale din 99 de școli beneficiare vor primi, în total 10.389 de pachete, după cum urmează: 1143 pentru elevii din clasa pregătitoare, 1128 pentru elevii din clasa I, 3.430 de pachete pentru elevii din clasele II-IV. La acestea se adaugă 3679 de pachete pentru elevii din clasele V-VII și 1009 de pachete pentru cei de clasa a VIII-a.
„Ieri, 22 septembrie, 12 școli au primit pachete cu rechizite: 177 pentru clasa pregătitoare, 202 pentru clasa I, 562 pentru clasele II-IV, 614 pentru clasele V-VII și 198 pentru clasa a VIII-a. Distribuirea rechizitelor va continua și în zilele următoare”, a transmis Ada Macovei, inspector şcolar general.
Programul „Rechizite şcolare” a fost lansat de Ministerul Educaţiei în anul 2002, cu scopul de a veni în sprijinul elevilor care provin din familii cu o situaţie materială modestă. Acest program se adresează elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi. La începutul fiecărui an școlar se distribuie pachete cu rechizite școlare specifice fiecărei clase, în baza cererii depuse de părinţi sau reprezentanţii legali, la secretariatul şcolii unde învaţă elevii.