Dat în urmărire internațională, un tânăr de 19 ani, din municipiul Dorohoi a fost capturat în Germania. S-a întâmplat sâmbătă, pe 18 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, au reușit localizarea tânărului, care se afla pe teritoriul Germaniei.
„Pe numele acestuia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat e executare a pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, însă tânărul s-a sustras executării pedepsei, motiv pentru care, la solicitarea autorităților române, a fost emis un mandat european de arestare în luna mai a.c., fiind dispusă urmărirea la nivel național și internațional”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.
La data de 21 septembrie a.c, tânărul a fost extrădat în România, fiind preluat și ulterior escortat în vederea încarcerării în Penitenciarul de Tineri și Minori Tichilești.