Procesul intentat de procurorii anticorupție împotriva celor șase inculpați din dosarul angajărilor de la „Apele Române” a început cu o amânare. Deși dosarul penal a fost trimis la instanță de la începutul lunii iulie, iar primul termen în Camera preliminară a fost stabilit pentru 20 septembrie, doi dintre avocații apărării au lipsit. Este vorba de apărătorii lui Petru Avram și Stelian Mețler, motiv pentru care judecătorii nu au putut declanșa procedurile standard privind verificarea legalității privind întocmirea rechizitoriului și a administrării probatoriului. Așa se face că instanța a fost nevoită să stabilească un nou termen pentru data de 21 octombrie, procesul fiind amânat practic cu o lună.
La începutul lunii iulie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a șase persoane în dosarul angajărilor prin detașare de la Apele Române. Printre cei trimiși în boxa acuzaților se află și botoșăneanul Stelian Mețler, care ar fi fost angajat după o serie de detașări succesive. Pe lista inculpaților se mai află Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, cei care, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței, i-ar fi angajat „în mod nelegal, în cadrul primăriei pe care o conduceau, pe inculpații Mețler Stelian (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena (administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului)”. Principalele acuzații formulate de anchetatori vizează abuz în serviciu, obținere de foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că angajările la Primăria Vatra Moldoviței, făcute la 22 iunie 2020 în cazul lui Stelian Mețler, respectiv 16 decembrie 2020 în cazul Simonei Elena Burlacu (fostă Iancu), ar fi fost doar formale, cu scopul ca cei doi să poată îndeplini condițiile detașării la Apele Române. În plus, pe lângă caracterul formal și fictiv, angajările s-ar fi realizat abuziv, cu încălcarea prevederilor legale în domeniu prevăzute de Codul administrativ și Codul muncii. „La câteva zile de la angajare, respectiv la 30 iunie și 22 decembrie 2020, inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana ar fi aprobat detașarea inculpaților Mețler Stelian și Burlacu Simona-Elena la Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Prut-Bârlad””, au arătat procurorii DNA.
Detașările de la Primăria Vatra Moldoviței la „Apele Române” s-ar fi făcut cu aprobarea directorului ABA „Prut-Bârlad”, Petru Avram, care i-ar fi încadrat pe cei doi pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv. „Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei)”, au adăugat procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași, însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații vor beneficia de prezumția de nevinovăție. Cazul chelneriței angajate ca inginer la Apele Române Iași a fost dezvăluit de jurnaliștii de la Recorder.ro, iar despre angajarea lui Mețler au scris jurnaliștii de la publicația locală ReporerIS. Stelian Mețler a ocupat funcția de director la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani și s-a pensionat în urmă cu circa trei ani, iar după angajarea la „Apele Române” el ar fi trebuit să facă zilnic naveta de la Darabani la Botoșani și retur. Întâmplător sau nu, fiul său, Constantin Mețler, a ocupat și ocupă și în prezent funcția de director general adjunct în cadrul Companiei Naționale „Apele Române”, iar în trecut a fost la rândul său inspector în cadrul ITM București. Procurorii DNA nu au reținut însă nicio implicare din partea lui Mețler junior în angajările scandaloase de la „Apele Române”.