luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTIncendiul de la Leorda a fost generat de o bucată de jar...

Incendiul de la Leorda a fost generat de o bucată de jar căzută din sobă

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au stabilit cauza probabilă a incendiului izbucnit luni seară (n.r. – 20 septembrie a.c.) în comuna Leorda. Astfel, după ce pompierii au analizat modul în care s-a dezvoltat focul, concluzia a fost că flăcările ar fi fost generate de o bucată de jar aprins care a căzut din sobă pe materialele combustibile aflate în apropiere.

În urma incendiului, o locuință a fost distrusă, iar focul a afectat și alte construcții din gospodăriile învecinate. Două femei, mama și fiică, în vârstă de 78 și respectiv 45 de ani, au suferit arsuri de gradul 2 și 3, dar au fost salvate din flăcări de săteni și de pompieri. Victimele au fost transportate la spital, iar pompierii, care au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, au reușit să stingă focul, limitând astfel pagubele.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...