Creşa Municipală va intra în rândul instituţiilor de învăţământ. Astfel, în şedinţa din 20 septembrie, consilierii municipali vor dezbate proiectul vizând aprobarea solicitării de arondare a Creşei Municipale la o unitate de învăţământ preşcolar cu program prelungit.
Printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei naţionale, începând cu acest an şcolar, creşele vor face parte din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, devenind astfel unităţi de învăţământ preuniversitar antepreşcolar şi nu de asistenţă socială, cum au fost până acum. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, creşele vor fi arondate unor grădiniţe cu program prelungit, la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităţilor deliberative, prin decizie a inspectoratelor şcolare judeţene. În cazul în care Consiliul Municipal nu solicită arondarea, creşele rămân instituţii publice cu personalitate juridică, finanţarea fiind asigurată de stat, în limitele costului standard per antepreşcolar, cu obligaţia de a asigura servicii integrate de educaţie, îngrijire şi supraveghere.
Creşa Municipală Botoşani nu are personalitate juridică, fiind inclusă în structura organizatorică a Direcţiei de Asistenţă Socială. Organigrama creşei include 27 de posturi, respectiv un şef de centru, opt posturi de educator, două de asistent medical, opt de infirmier, un post de spălătoreasă, două de bucătar, patru posturi de îngrijitor şi un post de medic, ocupat cu un sfert de normă. Unitatea municipalităţii are o capacitate de o sută de locuri.
Schimbarea modifică doar modalitatea de finanţare
Includerea Creşei Municipale în rândul unităţilor de învăţământ nu-i afectează pe copii şi părinţii acestora, activitatea instituţiei urmând să fie aceeaşi. În schimb, prin această decizie, se modifică modalitatea de finanţare, instituţia urmând a funcţiona cu fonduri asigurate de la bugetul de stat.
După ce va fi aprobată hotărârea de CL, până pe 1 octombrie 2021, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean va trebui să finalizeze procedura de arondare a creşei la o grădiniţă cu program prelungit.
O nouă creşă în cartierul ANL Cişmea
Municipalitatea botoşăneană va construi, cu fonduri europene, o nouă creşă, în cartierul ANL Cişmea. Investiţia va presupune un efort financiar de 665.520 de euro, bani europeni atrași printr-un proiect inițiat și promovat în cel de-al treilea mandat al primarului Cătălin Flutur. Creșa va fi ridicată lângă grădiniţa din ANL Cişmea, suprafața construită fiind de 822 de metri pătraţi.