În această seară, începând cu ora 18.30, poeta Lidia Burduja, care este și fost angajat al Primăriei Botoşani, își lansează cele două volume de versuri, „Vis răsfrânt prin nori de rime” și „Prizoniera cioburilor de vise”. Evenimentul se va desfășura la Hotel Rapsodia din Botoșani, Sala „Mihai Eminescu”.
Printre invitați se vor afla scriitoarea Lucia Olaru Nenati și poeta Cristina Prisacariu-Șoptelea.
De asemenea, în cadrul evenimentului cultural va avea loc și un moment artistic susținut de artiștii Lucia și Oleg Sacaliuc, Bianca Gabriela Pînzariu, dar și de tânăra poeta botoșăneancă Marieva Demetrescu.
„Lidia Burduja a pus între paginile cărților sale tot sufletul ei sensibil, sufletul unei eterne adolescente îndrăgostite, care ne dezvăluie o poezie a suferinței iluminate de iubire, oscilând între bucurie și tristețe, între trăire și vis, între trecut și viitor”, a transmis poeta Cristina Prisacariu-Șoptelea.