Sute de botoşăneni au participat astăzi, cu prilejul marii sărbători Înălţarea Sfintei Cruci, la tradiţionala slujbă religioasă oficiată lângă Monumentul Sfintei Cruci, amplasată pe Calea Naţională, lângă bazarul Tati. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Petru Fercal şi preotul Lucian Leonte, fost protopop de Botoşani şi a inclus Acatistul Sfintei Cruci, Slujba Aghesmei și Rugăciuni de binecuvântare a începutului de an școlar.
Botoşănenii au venit la slujbă cu lumânări și flori de busuioc. Atmosfera a fost înălţătoare, credincioşii unindu-şi glasurile cu cele ale preoţilor, în rugăciuni şi cântări. La buna desfăşurare a slujbei au vegheat jandarmi şi poliţişti locali.
„Numai cu puterea Sfintei Cruci am biruit toate încercările şi necazurile”
În finalul slujbei, părintele protopop Petru Fercal a vorbit despre Sfânta Cruce, semnul iubirii şi al biruinţei, care stă mărturie că „suntem creştini ortodocşi, că-l iubim pe Dumnezeu, că din moşi strămoşi ne-am însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi numai cu puterea Sfintei Cruci am biruit toate încercările şi necazurile”. „Ne aflăm în faţa semnului iubirii şi al smereniei, în faţa semnului care ne poate ridica spre Împărăţia Cerurilor, la izvorul Sfintelor Taine, la izvorul Sfintei Liturghii şi ne-am adunat aici cu nădejde că Dumnezeu, cel ce a biruit păcatul, a eliberat sufletele oamenilor din robia iadului, nu ne va părăsi şi va rămâne cu noi, dar pentru aceasta este nevoie să-l ascultăm. Ascultarea de Dumnezeu este semnul iubirii”, a spus părintele protopop. El vorbit despre importanţa credinţei, a respectării rânduielilor bisericeşti, respectului arătat semenilor, a gândirii sănătoase, a comuniunii ce zideşte şi cheamă spre unitate. Totodată, părintele protopop a salutat iniţiativa omului de afaceri Ionel Ţâmpău de a ridica în Botoşani Monumentul Sfintei Cruci, în anul 2000, locul unde, an de an, se oficiază slujba de marea sărbătoare Înălţarea Sfintei Cruci. „Noi trebuie să ne hrănim sufletul, conştiinţa şi mintea noastră din trecutul măreţ al înaintaşilor, care ne-au lăsat această mărturie, că dacă vrem să biruim, să rămânem cu Dumnezeu”, a precizat Petru Fercal.
Părintele protopop s-a referit şi la conducătorii ţării. „Și conducătorii țării trebuie să-l asculte pe Dumnezeu, să nu se încreadă în puterea deșartă a acestei lumi că mulți s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu fiind conducători. Și conducătorii țării trebuie să asculte de Dumnezeu și să urmeze înaintașilor, voievozilor noștri care ascultau de Dumnezeu, care se spovedeau, se împărtășeau și așa Dumnezeu i-a binecuvântat cu biruință”, a mai afirmat părintele protopop.
După cuvântul de învăţătură, părintele protopop i-a binecuvântat pe cei prezenţi la slujbă. Potrivit rânduielii, credincioşii au stat la rând pentru a primi agheasmă pentru a o duce în casele lor, spre binecuvântare, spor şi ajutor.