Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Botoșani anunță crescătorii de bovine că în perioada următoare se va efectua autorizarea la plată a cererilor de ajutor și efectuarea plății sumelor cuvenite. Asta după ce s-au finalizat controalele administrative pentru cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
„Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă”, au transmis reprezentanții instituției.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.
Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, dintre care 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021 și 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.