marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTDocumente false descoperite de polițiștii de frontieră

Documente false descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni au descoperit ascunse într-un microbuz, disimulate într-o pătură, două documente de identitate false ce urmau a fi folosite în Begia de către doi tineri din Republica Moldova.

Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 11 septembrie, când pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Gorban, județul Iași, un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova, care se deplasa către Iași.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și pasagerilor, ocazie cu care colegii noștri au descoperit , disimulate într-o pătură, două cărți de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate date și fotografii a doi dintre pasagerii microbuzului, cetățeni din R. Moldova, în vârstă de 18, respectiv, 19 ani.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind falsuri.

Tinerii au declarat că au procurat cărțile de identitate descoperite la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, cunoscut pe internet, cu scopul de a le folosi în Belgia, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
68 %
2.2kmh
72 %
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...