luni, martie 31, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneanul Daniel Timofte este noul manager al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași

Botoșăneanul Daniel Timofte este noul manager al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași

Noul manager al Spitalului Sfântul Spiridon este medicul primar chirurg Daniel Vasile Timofte, cel care de la demisia economistului Ioana Barliba a asigurat interimatul.

Ceilalți doi contracandidați au fost ex-managerul Ioan Barliba și juristul DSP Iaşi Vasile Rusu.

După prima etapa, în urma contestației depuse de către managerul Daniel Timofte, Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant a fost eliminată pe motiv că proiectul de management ar fi depășit numărul de pagini stabilit, respectiv 20. Aceasta a depus o plângere în Contencios Administrativ prin care solicită suspendarea concursului.

Profesor universitar doctor Dan Timofte a fost director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Spiridon timp de aproape doi ani. Botoşăneanul este medic primar de chirurgie generală în cadrul unităţii medicale şi cadru universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa“.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
8.8 °
7.2 °
96 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
15 °
mie
12 °
J
15 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Ar fi venit mai mulți, că e greu, dar restul erau probabil în pauza de masă.

EDITORIAL

Se pare că, uneori, lucrurile se aranjează așa cum ar trebui. Evenimentele de la finalul anului trecut, care încă mai au ecouri în societatea...

EPIGRAMA ZILEI

Nu cereți de la guvernoi Să ne dea țara înapoi! Aceste vorbe le-aș vrea spuse În fața ambasadei ruse... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...