Beat criță, un șofer a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat luni, pe 30 august a.c., pe drumul național 29, în afara localității Răchiți. În vârstă de 39 de ani, bărbatul conducea un autoturism, însă, din cauza stării bahice în care se afla, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a ajuns în șanțul de pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, șoferul a scăpat cu viață, însă autoturismul a fost avariat. Câțiva șoferi care au trecut prin apropiere au sunat imediat la 112, iar la locul accidentului au ajuns și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani. Întrucât dinspre șofer se simțea un miros puternic de băuturi alcoolice, agenții rutieri l-au pus pe bărbat să sufle în aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică de aproape patru ori mai mult decât valoarea care face diferența între contravenție și infracțiune atunci când este vorba de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate. În plus, agenții rutieri i-au suspendat și dreptul de a mai conduce, până la finalizarea cercetărilor. Cum rezultatul alcoolemiei este de regulă aproape dublu față de valoarea indicată de alcooltest, este de așteptat ca analizele de laborator să indice o concentrație de alcool în sânge de aproape 3 grame pe litru, ceea ce înseamnă că bărbatul era aproape de comă alcoolică.