Federația Națională a Sindicatelor Polițiștilor și Personalului Contractual (FNSPPC) anunță că polițiștii vor relua seria protestelor în stradă, începând cu data de 27 septembrie a.c. Polițiștii din județele Moldovei se vor alia și vor organiza CARAVANA MOLDOVEI.
Principalele revendicări care i-au determinat pe polițiști să treacă la noi acțiuni de protest privesc, între altele deficitul major de personal, existent, în special, în domeniile muncii operative și în mediul rural, obligativitatea de a interveni la evenimente polițienești din timpul liber, fără plata permanenței de la domiciliu, salarizarea precară a polițiștilor și a personalului contractual, condițiile de muncă neadecvate, neasigurarea standardelor prevăzute de legislație, pe linia sănătății și securității în muncă, mentenanța precară și lipsa asigurărilor de tip CASCO a mijloacelor de mobilitate operativă, neindexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației precum și lipsa unui dialog social productiv cu Guvernul. Deja, liderii sindicatelor SNPPC au stabilit și un calendar al protestelor.
PROTESTE CARAVANA MOLDOVEI
LUNI 27 SEPTEMBRIE
09.00 -10.00 PROTEST IAȘI
13.00-14.00 PROTEST BOTOȘANI
15.00-16.00 PROTEST SUCEAVA
MARTI 28 SEPTEMBRIE
09.00-10.00 PROTEST PIATRA NEAMȚ
12.00-13.00 PROTEST BACĂU
15.00-16.00 PROTEST VASLUI
MIERCURI 29 SEPTEMBRIE
09.00-10.00 PROTEST FOCȘANI
12.00-13.00 PROTEST GALAȚI
14.00-15.00 PROTEST BRĂILA
JOI 30 SEPTEMBRIE
09.00-10.00 PROTEST BUZĂU
12.00-14.00 PROTEST BUCUREȘTI
Sindicaliștii din cadrul SNPPC Botoșani au protestat și la începutul acestui an, când au organizat mai multe pichetări în fața Prefecturii, în semn de nemulțumire față de înghețarea salariilor și sporurilor la nivelul celor din 2020.