miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTProiect de suflet la Liceul Tehnologic Todireni

Proiect de suflet la Liceul Tehnologic Todireni

Liceul Tehnologic Todireni, în colaborare cu Fundaţia Noi Orizonturi, derulează proiectul „Plante, oameni și povești vindecătoare”. Proiectul se va încheia pe 12 septembrie.

În cadrul proiectului, elevii, îndrumaţi de profesori și alţi membrii ai comunităţii, vor învăța despre trecut, vor aduna într-o expozitie fotografii vechi, vor scrie într-o broşură povești despre oameni și plante vindecătoare. Pentru a avea un viitor, comunitatea trebuie să-şi educe copiii, să îi facă să fie mândri de rădăcinile, de trecutul lor”, a declarat Carmen Maria Hemen, directorul adjunct al liceului.

Vor fi cumpărate rechizite şi hăinuţe pentru copii

Potrivit oficialului, vor fi organizate o şezătoare şi un târg al plantelor medicinale. Elevii vor învăţa să danseze hora moldovenească şi vor cânta. În acest proiect de suflet sunt invitaţi să participe şi ceilalţi membri ai comunităţii. „Aveți o poveste despre cum plantele v-au schimbat viața, aveți fotografii în care evenimentele importante din viața dumneavoastră au fost imortalizate? Nu le lăsaţi ascunse într-un sertar! Anunțați-ne și noi doar le vom  scana/copia și le veți primi înapoi! De ce? Deoarece veți ajuta copiii din comunitatea noastră să fie pregătiţi cu rechizite și hăinuţe noi pentru școală!

Alegeţi să ne sprijiniţi în  acest demers! Banii care vor fi strânşi din acest proiect, mai ales la târgul de plante, vor fi folosiţi în beneficiul copiilor, pentru cumpărarea unor rechizite și hăinuţe. Ei au strâns plante, confecţionează săculeţii, creează bucheţele de flori uscate.  

Aștept cu drag să ne fiți alături…așa cum totdeauna sunteți! Alese mulțumiri din partea noastră, cei care suntem sufletul Liceului Tehnologic Todireni”, a mai transmis Carmen Maria Hemen.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...