Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat astăzi semnarea certificatului de urbanism necesar „Elaborării Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Pașcani – Suceava”, parte a Autostrăzii A7, care va uni Nordul Moldovei de București.
Acest sector de autostradă va tranzita și județul Botoșani, în comuna Tudora, pe o porțiune de 6,5 kilometri, și va fi prevăzut cu un nod rutier de legătură cu Drumul Județean DJ 208C, Botoșani – Vorona – Joldești – Liteni. Intrarea și ieșirea din autostradă se vor face la Roșcani, nodul rutier fiind conceput ca o girație cu o legătură de un kilometru până la drumul județean. Există, deci, perspectiva ca municipiul Botoșani să se conecteze la Autostrada A7, iar distanța de parcurs pe drumurile județene ar fi de doar 27 de kilometri.
„Salut decizia de transformare a acestui sector din Drum Expres în Autostradă, pentru că aceasta ar însemna un impuls uriaș pentru economia locală, iar județele Moldovei vor avea perspectiva unei conexiuni directe cu vestul țării și cu capitala. Este un prim pas, dar care trebuie urmat repede de alții. Contextul actual impune ca proiectatul drum expres dintre Suceava și Botoșani să fie transformat în sector de autostradă, o extensie naturală a Autostrăzii A7”, a declarat Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Solicitare pentru transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani în sector de autostradă
Aceasta a lansat public o solicitare pentru premierul Cîţu, care va ajunge mâine la Botoşani, pentru a susține transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani într-un sector de autostradă, aşa cum s-a întâmplat în cazul sectorului Pașcani – Suceava. Oficialul susţine că acest demers ar aduce mai multe avantaje acestei zone unul dintre cele mai importante fiind accesul direct pe Autostrada A7, care ar asigura ulterior deschidere și către Autostrada „Unirii” (A8), incluzând astfel și județul Botoșani într-o rețea modernă de transport care să fie garanția dezvoltării economice a zonei și a recuperării decalajelor istorice.
„Ca președinte al Consiliului Județean Botoșani, intenţionez să inițiez discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este o oportunitate pe care nu trebuie să o pierdem mai ales în contextul în care costurile acestui sector sunt modice, pentru că vorbim de o autostradă care nu pune probleme tehnice din punct de vedere al reliefului și pe o distanță foarte scurtă. Ca termen de comparație, valoarea estimată a drumului expres prevăzut în Master Planul de Transport este de 125 de milioane de euro. Transformarea în sector de Autostrada va presupune o actualizare a costurilor, care însă poate fi acoperită din sumele alocate în Planul Național de Redresare și Reziliență sau din viitorul Program Operațional Infrastructură Mare”, a mai spus Federovici.
Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Acest sector de autostradă va fi „Coloana vertebrală” a Moldovei din care județul Botoșani nu trebuie exclus.