luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTJudeţul este sub cod galben de furtuni

Judeţul este sub cod galben de furtuni

Judeţul Botoşani se va afla în acest weekend sub cod galben de furtuni. Astfel, meteorologii au emis o avertizarr, care afecteză aproximativ jumătate din teritoriul ţării şi care este valabilă începând de astăzi, de la ora 10.00, până duminică la ora 23.00.

În acest interval instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. Astfel de fenomene se vor semnala mai ales astăzi îndeosebi în nord-estul țării, sud-estul, centrul și precum și în zona de munte.

Sâmbătă instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului.

Cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20-50 l/mp.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.2 ° C
-0.4 °
-3.3 °
74 %
1.3kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...