Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 52 de ani, din comuna Cristinești.
Potrivit familiei, CRISTEA MIHAI lucra pe un șantier de pe teritoriul Germaniei, iar din data de 09 august 2021 până în prezent, familia nu a mai reușit să îl contacteze.
“Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să sedreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.