Primarul Cosmin Andrei va pleca săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a încerca să obţină fonduri pentru câteva proiecte importante ale municipalităţii.
În primul rând, edilul şi-a propus să obţină mai multe fonduri pentru a putea fi reluate lucrările la blocurile de locuinţe sociale din cartierul ANL Cişmea. Conducerea primăriei a cerut Ministerului Dezvoltării fonduri pentru continuarea lucrărilor, însă suma primită este insuficientă. În condiţiile în care municipalitatea are nevoie de câteva milioane de lei, ministerul a asigurat în acest an doar 100.000 de lei, sumă care nu permite organizarea licitaţiei pentru desemnarea constructorului care să continue lucrările.
Contractul pentru cele şase blocuri de locuinţe sociale, care includ 72 de apartamente (22 de garsoniere şi 50 de apartamente cu două camere) a fost semnat în martie 2016, cu firma Victor Construct. În decembrie 2018, constructorul a renunţat la contract motivând că au crescut preţurile la materialele de construcţie, la manoperă, fiind nemulţumit şi de faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a acordat fonduri etapizat. Lucrările erau atunci la un stadiu de aproximativ 53%.
Potrivit primarului, proiectantul general al obiectivului de investiţii a întocmit devizul general actualizat, acesta cuprinzând atât valorile decontate, cât şi valoarea estimată a restului de executat. Valoarea totală a investiţiei este de 13.670.448,41 de lei, din care construcţii plus montaj 11.801.849,58 de lei.
Edilul va discuta şi cu conducerea Companiei Naţionale de Investiţii, ştiut fiind faptul că prin CNI se doreşte modernizarea Stadionului Municipal, reabilitarea unor străzi şi săli de sport.