Fetița rănită în accidentul de tren de la Cluj a murit. Copila fusese transportată la spital în stare critică în urma tragediei de a avut loc la Urişor, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, organismul acesteia a cedat. Alexia se afla în microbuzul lovit de tren alături de mama sa, de 40 de ani. Cele două veneau din Italia şi se îndreptau spre Darabani pentru a-şi vizita familia, însă, ambele au avut ghinionul de a sta exact pe locurile de pe partea dreaptă, unde impactul cu locomotiva a fost cel mai puternic.
În urma coliziunii nouă persoane au fost rănite, treii fiind în stare critică, respectiv Alexia, care a fost preluată de la locul accidentului de un elicopter SMURD, mama sa şi încă un pasager.
La scurt timp după ce a ajuns la spital femeia de 40 de ani a murit. Cadrele medicale au făcut eforturi pentru a încerca să o ţină în viaţă pe fiica sa, care a fost transportată la o unitate sanitară din Cluj, însă, din păcate, copila a decedat la o săptămână după mama ei, din cauza leziunilor extrem de grave.
Rodica Antonesei lucra de mai mulți ani în Italia alături de familia sa. Acum, întreaga comunitate din Italia, dar şi din Darabani, este devastată după cumplita tragedie.
„Vreau să-mi amintesc de tine așa… cu acea bucurie, entuziasmul, atâta dorință de a dansa! Grijă, harnică, niciun detaliu nu a scăpat de atenția ta. Ai depus atât de mult efort în tot ceea ce ai făcut! Ordonat, elegant și precis în timpul orelor, apoi dintr-o dată te vedeam schimbându-te… ți-ai topi părul și te-ai dezlănțui în fața oglinzii… atâta energie! Îmi vine să te văd din nou oriunde mă uit la școala asta. Ne va fi foarte dor de tine Alexia! Odihnește-te în pace alături de mama ta dragă. Ești înger acum, vei dansa în rai… cea mai strălucitoare stea! Vei fi pentru totdeauna în inimile noastre”, este una dintre postările apropiaţilor familiei.
Șoferul microbuzului a fost reținut de polițiști după accident, ulterior fiind cercetat în libertate. Tragedia ar fi avut loc după ce conducătorul auto nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.