Meteorologii au emis COD PORTOCALIU de ploi de astăzi, între orele 14:00- 22:00, pentru județul Botoșani.
Potrivit avertizării, se vor înregistra vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe alocuri 50…60 l/mp.
În acest context autorităţile au făcut o serie de avertizări:
– Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
Îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; nu atingeți firele căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.