Membrii Asociaţiei “Scut Botoşănean” continuă să se implice în proiecte care vizează binele semenilor. După ce în urmă cu câteva zile au lucrat la „Casa Nicolae”, care va fi deschisă în această toamnă de către Asociaţia HAPPY, la finalul săptămânii trecute ei au dat o mână de ajutor unui preot din municipiul Botoşani.
“Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne întâlnim din nou la faptă! La finalul săptămânii trecute, tineri voluntari ai asociației noastre s-au strâns din nou pentru a da o mână de ajutor părintelui Dumitru Volintiru, preot paroh la Biserica <Sfântul Dumitru> din Botoșani. În curtea bisericii, părintele a inițiat un proiect ambițios, de construire a unui așezământ social în care vor putea fi găzduiți 26 de bătrâni”, a declarat Bogdan Cărăuşu, preşedintele asociaţiei.
Potrivit acestuia tinerii „scutieri” botoșăneni au lucrat, bucuroşi că pot ajuta la finalizarea proiectului. „Cu astfel de tineri exemplari, putem avea nădejde într-un viitor mai bun. Fapte bune pentru Botoșani!”, a concluzionat Bogdan Cărăuşu.