luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTS-a lăsat cortina peste prima ediție a FamilyFest. Show de zile mari...

S-a lăsat cortina peste prima ediție a FamilyFest. Show de zile mari urmat de o ploaie de artificii (VIDEO)

Prima ediție a festivalului FamilyFest, organizat în Cornișa Park, s-a încheiat duminică, 22 august a.c., cu o zi dedicată folclorului și muzicii etno. Seara a debutat cu un program susținut orchestra populară “Rapsozii Botoșanilor”, care a ținut un concert cu piese binecunoscute din repertoriul lor, sub bagheta dirijorului Ioan Oloeriu. Atrași de ritmurile melodiilor moldovenești, botoșănenii au dansat încercând să întregească astfel atmosfera de sărbătoare.

A venit apoi rândul invitatului serii, Ionică Moroșanu. Născut în Satu Mare, acesta a interpretat mai multe single-uri și piese din folclor. Cu o personalitate dinamică și aflat mereu în dialog cu spectatorii, el a avut abilitatea de a destinde atmosfera, dovedind că este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de folclor ai României, piesele sale „Io și cu Vasile a Nost”, „Arde-l-ar Focul de Pat”, „Și Lenuțe, și Marii”, fiind fredonate de cei adunați în fața scenei. Ba mai mult, după prima piesă cântată pe scenă, Ionică Moroșanu a coborât în mijlocul spectatorilor, unde a cântat alături de botoșănenii. Timizi la început, cei din public s-au dezlănțuit mai apoi, dansând permanent în jurul lui și făcând glume.

Show-ul din ultima seară de festival a fost întregit de trupa Datina. Formată inițial din Marius China și Andreea Cristea, trupa, veche de 20 de ani, a susținut un concert live după aproape un deceniu de la precedentul spectacol de la Botoșani.

Punctul final l-a reprezentat un foc de artificii asigurat de o firmă din municipiul Botoșani, spectacolul de lumini fiind urmărit de peste 5.000 de botoșăneni. Pentru mai bine de șapte minute, întreaga zonă Cornișa Park a fost scăldată într-o ploaie de scântei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.2 ° C
-0.4 °
-3.3 °
74 %
1.3kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...