joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTMăsuri speciale luate de jandarmi pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani...

Măsuri speciale luate de jandarmi pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Rapid

Jandarmii din Gruparea Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău, împreună cu polițiștii și pompierii botoșăneni, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal de Liga I dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, partidă ce se va disputa duminică, 22 august a.c., pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 21.30.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Jandarmerie, partida de fotbal se va desfășura cu spectatori, în limita a 75% din capacitatea stadionului, în condițiile situației epidemiologice actuale.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator. Pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor interzise, reprezentanții firmei de securitate vor efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea permiterii accesului în stadion”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de Jandarmeria Română.

00:00/00:46
Truvid
auto skip

În acest context, forțele de ordine recomandă spectatorilor să se manifeste în mod civilizat, să respecte măsurile stabilite de organizator și să evite implicarea în incidente prin delimitarea de orice formă de violență verbală sau fizică, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
85 %
0.9kmh
100 %
J
1 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...