Biserica Romano-Catolică din municipiul Botoşani a fost reabilitată. Această clădire emblematică pentru municipiul Botoşani a îmbrăcat haine noi, spre mulţumirea membrilor comunităţii dar şi a tuturor botoşănenilor care apreciază orice efort de punere în valoare a unor clădiri reprezentative pentru istoria acestor locuri.
„Mulțumim lui Dumnezeu! … Mai întâi Lui!
Domnul a îngăduit să ajungem la acest moment de încheiere a lucrărilor de conservare, reparare, tencuire și zugrăvire a fațadei Bisericii romano-catolice <Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul> din Botoșani.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui proiect: Primăriei Municipiului Botoșani și Consiliului Local, pentru sprijinul financiar alocat; firmei Sebion Construct, executantul lucrării; firmei Castilio, furnizor al materialelor necesare; tuturor binefăcătorilor știuți și neștiuți care au sprijinit financiar sau în diferite alte moduri, măcar și cu o rugăciune, realizarea acestui proiect.
În numele întregii comunități romano-catolice din Botoșani, vă spun tuturor: Mulțumesc! Dumnezeu să vă răsplătească tuturor! Amin!”, a transmis preotul paroh Petru Bişog.
„Este o vorbă – omul sfinţeşte locul”
Preotul paroh a primit zeci de mesaje de felicitare şi mulţumire pentru finalizarea acestui proiect. „Dumnezeu v-a binecuvântat și v-a susținut pentru a coordona și realiza aceasta activitate complexă! Mulțumim din inimă pentru tot ceea ce faceți în comunitatea noastră, părinte!”, „Dumnezeu să vă binecuvânteze în primul rând cu sănătate. Este o vorbă – omul sfințește locul. Vă mulțumim pentru tot ce faceți pentru comunitatea noastră”, „Mulţumim lui Dumnezeu. Unde este un preot gospodar, se cunoaşte şi Dumnezeu binecuvântează”, „Să vă dea Dumnezeu sănătate pentru tot ce faceţi”, „Felicitări, părinte! Unde mergeţi, sfinţiţi locul. Dumnezeu să vă ajute. Câmpulungenii vă simt lipsa”, „Mulțumim pentru tot ce faceți pentru comunitatea noastră. Dumnezeu să vă ocrotească în tot ceea ce faceți!”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise preotului Petru Bişog.