Romanii au dat lunii care-i urmează lui martie numele „aprilis”, după verbul latin „aperire”, însemnând „deschide”, fie pentru că în această lună mugurii încep să se deschidă, fie pentru că pământul pare să se deschidă, acoperindu-se cu vegetație nouă. Italienii au preluat termenul, prin verbul „aprire” – „a deschide”, respectiv substantivul „apertura = deschidere”. Din cuvântul latin „aprilis” românii au făcut „aprilie”. Luna aprilie a fost dedicată zeiței Cybele, mama zeilor, cum o considerau grecii. Principalul templu al Cybelei se afla în localitatea Pessinonte, din Frigia, regiune în partea central vestică a Asiei Mici, azi parte a Turciei, zeița fiind venerată în forma unei pietre negre, despre care se spunea că a căzut din cer. În timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î. Hr.), ce-i opunea pe romani cartaginezilor, un eveniment ce a părut extraordinar, o ploaie de pietre, i-a îngrozit pe contemporani. Cărțile sibiline (o colecție de prorociri în hexametre grecești) au fost consultate, cu acest prilej găsindu-se o prezicere veche potrivit căreia inamicul va fi învins dacă mama zeilor, din Pessinonte, va fi adusă la Roma. Piatra neagră care o reprezenta pe Cybele, a fost adusă cu mare fast la Roma, iar jocurile anuale, cele megalesiene, au fost instituite în cinstea zeiței, pentru a celebra intrarea ei în capitala republicii romane. Aceste jocuri începeau pe 4 aprilie, durau șapte zile și constau în reprezentări dramatice desfășurate pe Colina Palatină, chiar în fața templului Cybelei. Marele sculptor grec Phidias a reprezentat-o pe zeiță așezată pe un tron, între doi lei, având pe cap o coroană murală, din care cobora un voal. Uneori, Cybele este înfățișată ținând în mână o cheie cu care își dă voalul deoparte, alegorie amintind de etimologia lui aprilie. În fiecare an, la 1 aprilie, grecii se adunau în jurul templului lui Tezeu, interpretând dansuri naționale. Tezeu, ale cărui isprăvi au rămas legendare, a ucis Minotaurul, un monstru cu cap de taur care devora, anual, câte șase tineri băieți și șase tinere fete din Atena, iar aceste jocuri și cântece anuale din preajma templului dedicat lui, erau menite să îi sărbătorească victoria contra Minotaurului. Noi, românii, dar și alte popoare, în absența dedicării către Tezeu, am consacrat ziua de i aprilie păcălelilor. Ne înveselim, în detrimentul rudelor, prietenilor și cunoscuților noștri, dându-le știri absolut inexacte și forțându-i să ia măsuri cu totul inutile. Dacă se enervează, avem patru cuvinte la îndemână pentru a calma spiritele și a declanșa eventuale hohote de râs: „păcăleală de întâi aprilie”! După unii, la originea acestei zile dedicate păcălelilor ar fi Sf. Sisoe, trăitor în Egipt (sec. IV d. Hr.), care obișnuia să îi facă tot felul de farse mentorului său, Sf. Antonie cel Mare. Alții îl consideră pe Sf. Fesbuchie a fi la originea acestei zile dedicate farselor. Se spune că la fiecare început de aprilie, acest sfânt cu simț al umorului scufunda în apa iazului din apropiere mai mulți bușteni, pe care pășea, dând celor din depărtare că merge pe apă, asemenea lui Iisus. Cea mai plauzibilă explicație e cea legată de anul 1582, când papa Gregorie al XIII-lea face trecerea la calendarul gregorian, în care, spre deosebire de calendarul iulian, anul începea de la 1 ianuarie, nu 1 aprilie. Oamenii s-au adaptat greu la noul calendar, așa încât mulți continuau a-și face cadouri de 1 aprilie. Mai târziu, locul acestor cadouri va fi luat de farse și glume, pe scurt păcăleli. De la începutul până la sfârșitul lui aprilie, ziua crește cu 100 de minute, adică 57 de minute dimineața și 43 de minute seara. În această lună are loc și fenomenul numit „luna roșie”, desemnând luna care începând din aprilie devine lună plină, fie la sfârșitul lui aprilie, fie la începutul lui mai. În calendarul revoluționar francez, luna republicană Germinal începea pe 21 martie și sfârșea pe 20 aprilie, dată de la care se intra în luna Floréal, adică luna Florilor. În aprilie, țăranii își doresc ploaie pentru prima parte a lunii, căldura timpurie fiind considerată dăunătoare. Cu toate acestea, dacă ploaia se oprește spre sfârșitul lui aprilie și mai ales dacă nu există înghețuri există promisiunea unor recolte bogate.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
