În această săptămână, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, sunt disponibile pentru dărăbăneni nouă slujbe vacante. Astfel, se caută un inginer în construcții civile, industriale și agricole. Pentru această slujbă cei interesați trebuie să aibă studii superioare, iar salariul oferit de angajator este de 3.700 lei.
Și de această dată, cele mai multe dintre slujbe se adresează persoanelor cu studii medii și sunt în domeniul construcțiilor. Astfel, se caută zidar, dulgher, izolator hidrofug, instalator instalații tehnico sanitare și de gaze, zugrav, sudor autogen, electrician în construcții, dar și muncitor necalificat la demolări, clădit, zidărie, plăci mozaic și faianță.