Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA), Botoșani a anunțat, joi, 05 august, că proiectul „Instruit pentru performanță!”, derulat cu fonduri europene și guvernamentale, a fost finalizat. În cadrul programului 36 de societăți din categoria Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii (IMM) au beneficiat de servicii de consiliere, sprijin, dar și asistență.
De asemenea, sute de botoșăneni au dobândit calificări și noi aptitudini prin intermediul atelierelor incluse în program. Potrivit comunicatului CCIA, 431 de persoane au fost selectate în grupul țintă, 103 au participat la cursuri de calificare nivelul II și 64 au participat la cursuri de competențe informatice.
Totodată, 341 de botoșăneni au absolvit cursuri de inițiere, specializare sau perfecționare, iar 662 au participat la seminarii pe diverse teme, cum ar fi tema tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, pe tema de inovare socială, dar și pe tema -îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor.
În cadrul programului au fost realizate 16 seminarii de informare și șase ateliere de lucru privind introducerea de programe de formare în întreprinderi și au fost distribuite 300 exemplare din Ghidul de organizare a programelor de formare.
„Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților”
CCIA Botoșani este beneficiar al proiectului, derulat în parteneriat cu Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația Consensual.
„Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților activi în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI sau din întreprinderi care intenționează să-și adapteze activitatea principală sau secundară la cel puțin unul din aceste sectoare economice sau la unul din domeniile de specializare inteligentă”, au transmis reprezentații CCIA, Botoșani.
Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 20 luni, în intervalul 25 octombrie 2019 și până în prezent.