Cei doi tineri care au prădat un septuagenar din comuna Pomârla au fost arestați preventiv, în urma unei decizii a Judecătoriei Dorohoi. În cazul minorului de 15 ani, Ionel Mihai Crihan, din comuna Pomârla, mandatul a fost pus în aplicare de îndată, în timp ce complicele acestuia, Marian Luca, de 18 ani, din comuna Cristinești, judecătorii de drepturi și libertăți au decis arestarea în lipsă, acesta nefiind localizat de polițiști.
Atacul a avut loc duminică, pe 1 august a.c., când cei doi suspecți au dat buzna în locuința unui bărbat de 73 de ani din comuna Pomârla și, prin violență, i-au furat telefonul mobil și două pachete cu țigări. Minorul a fost capturat în scurt timp de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla, care au emis pe numele lui ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în timp ce în cazul tânărului de 18 ani se efectuează verificări pentru identificarea acestuia și tragerea la răspundere penală.
Pe baza probelor adunate de polițiști, procurorii au cerut marți arestarea suspecților, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi fiind admisă de judecători. Decizia instanței nu este definitivă, suspecții având posibilitatea să conteste măsura arestării preventive la Tribunal.