luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTBotoșănenii stau la rând să plece din țară. Mii de cereri de...

Botoșănenii stau la rând să plece din țară. Mii de cereri de eliberare a pașapoartelor (video)

Asalt la Serviciul de pașapoarte. După relaxarea măsurilor în toate statele europene, pe fondul pandemiei de Covid-19, Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare a Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Botoșani a fost asaltat de mii de persoane care doresc să obțină sau să își preschimbe documentul de călătorie în străinătate.

Comisarul șef Alin Popovici (foto), șeful SPCEEPS Botoșani, spune că angajații instituției au ajuns să lucreze de dimineață de la ora 8 și până la ora 20 pentru a onora toate solicitările în timpul cel mai scurt, iar în urma măsurilor luate la nivelul instituției numărul cererilor soluționate zilnic a crescut de la 276, cât se înregistrat luna trecută, la 318. În aceste condiții, numărul de pașapoarte eliberate lunar a crescut cu peste 270 la sută față de situația înregistrată în 2020 și cu 130 la sută față de 2019 (n.r. – anul trecut situația a fost afectată de starea de urgență și măsurile restrictive de călătorie adoptate de fiecare stat din cauza pandemiei).

„În luna iulie a acestui an, angajații SPCEEPS au preluat peste 4.651 de cereri, față de 1.708 în luna iulie 2020 și 3.547 în iulie 2019”, a spus astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, comisarul șef Alin Popovici. Deși numărul de solicitări a crescut de la o lună la alta, angajații serviciului au reușit să țină pasul astfel încât nu sunt întârzieri în eliberarea documentelor, timpul de înregistrare a unei cereri fiind redus la 7 minute. Ba mai mult, au început să fie onorate și solicitări venite din alte județe, cele mai multe cereri din afara județului provenind din Iași și Suceava. Asta pentru că, potrivit legii, românii pot cere eliberarea pașaportului simplu la orice serviciu de profil din țară, indiferent de județul în care domiciliază.

Este drept, toate programările se fac on-line, pe platforma https://www.epasapoarte.ro/, iar în momentul în care ajung la ghișeu solicitanții trebuie să aibă toate documentele necesare la ei și toate taxele achitate. „Încă ne confruntăm cu situații în care cetățenii se prezintă la ora programată fără taxe și fără documente”, a recunoscut comisarul șef Alin Popovici, care a adăugat că 80 la sută din solicitări vizează eliberarea pașapoartelor simple electronice, în timp ce restul solicitanților au preferat pașaportul simplu temporar. Orientarea spre pașaportul electronic se justifică prin faptul că acest tip de document are o valabilitate de 10 ani, în cazul persoanelor adulte, în timp ce pașaportul temporar este valabil numai un singur an. În plus, pașaportul electronic se eliberează în cinci zile, iar cel temporar în zece zile.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.8 ° C
3.8 °
1.1 °
62 %
1.3kmh
100 %
lun
2 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...