Prima etapă a Campionatului Național de Scrabble, ce s-a desfășurat în premieră la Căminul Cultural din comună Cristești, și-a stabilit câștigătorii. Astfel, după trei zile de concurs, timp în care concurenții au avut de trecut prin mai multe probe, pe prima poziție în clasamentul general la categoria ”CADEȚI” s-a clasat Cristian Tihan, legitimat la clubul ARGUS, podiumul fiind completat de Darius Drobotă (ARGUS) și Arina Ghiță de la CSM BUCUREȘTI.
La categoria ”JUNIORI”, pe prima poziția s-a clasat Iustin Enea de la clubul Universitatea Cluj, în timp ce pe locul doi a terminat concursul Andrei Vereș de la CSM București. Podiumul a fost completat de Ștefan Vintilă de la ARGUS.
La categoria cea mai mică, ”PRICHINDEI”, primul loc a fost ocupă de Theodor Vicol de la clubul PREVENTIS , iar pe locul secund a încheiat Daniel Ichim de la Universitatea Cluj. Pe locul trei s-a aflat Rareș Ioan Agavriloaie, legitimat tot la U. CLUJ.
Concurenții au primit diplome de la învăţătorul Vasile Mihalache, medalii de la primarul comunei Cristești, Lucian Borfotina, dar și cupe de la vicepreședintele Federației Române de Scrabble, Cătălin Caba.