Ministerul Educaţiei a virat primii bani pentru şcolile botoşănene unde au fost făcute ore de pregătire suplimentară cu elevii, în cadrul Programului „Şcoală după şcoală”. Fondurile au fost alocate doar pentru 12 dintre cele 57 de şcoli unde s-a făcut pregătire în luna martie. Potrivit oficialilor din educaţia botoşăneană, banii au fost alocaţi cu întârziere din cauză că au existat unele erori în documentele transmise de şcoli.
„12 din 57?
Școlile care au reușit să corecteze erorile din formularele de raportare, vor primi în zilele următoare banii aferenți lunii martie, pentru plata colegilor profesori, care au lucrat suplimentar cu elevii, în cadrul programului național Școală după școală.
Ceilalți colegi profesori mai au de așteptat…
Nu vreau să comentez mai mult, dar ceva nu e în regulă la școlile care nu raportează corect și la termen!
Echipa județeană de proiect face tot posibilul pentru verificarea și corectarea cu celeritate a rapoartelor și anexelor, cu scopul urgentării plăților către cadrele didactice din toate școlile implicate. Le multumesc colegilor mei, pentru profesionalism, implicare și mai ales, pentru perseverență și răbdare!”, a transmis Ada Macovei, inspector şcolar general adjunct.
Şcolile care vor primi banii sunt următoarele:
Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani
Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu” Hănești
Școala Gimnazială nr. 1 Mihălășeni
Școala Gimnazială nr.1 Dumeni
Școala Gimnazială nr. 1 Prăjeni
Școala Gimnazială nr.1 Gorbănești
Școala Gimnazială nr. 1 Știubieni
Școala Gimnazială nr. 1 Mitoc
Liceul Teoretic „Grigore Antipa” Botoșani
Școala Gimnazială nr. 1 Hudești
Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.
Orele de pregătire au început în luna martie
Orele de pregătire au fost organizate începând cu 8 martie, la o lună de la debutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2020 – 2021. Unităţile de învăţământ care organizează Programul naţional pilot „Şcoala după şcoală” trebuie să primească un sprijin financiar de 200 de lei pe lună pentru fiecare copil înscris în program, pentru plata cadrelor didactice.
Programul <Şcoală după şcoală> prevede activităţi remediale pentru elevi din categoriile de risc identificate de Ministerul Educaţiei, respectiv copiii care nu au avut acces la echipamentele electronice în perioada de învăţământ online, copiii care au înregistrat corigenţe, situaţii de abandon şcolar sau regres în primul semestru al anului curent faţă de anul trecut şcolar. Programul se adresează tuturor elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, activităţile remediale vizând îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.
Programul „Şcoală după şcoală” se derulează până la 31 august 2021. Conducerea Ministerului Educaţiei ia în calcul continuarea programului din toamnă şi completarea acestuia cu masă caldă pentru elevi.