Aleşii locali botoşăneni au discutat în contradictoriu în ultima şedinţă de la proiectele municipalităţii şi lucrările care sunt solicitate de botoşăneni. Cel care a dat startul discuţiilor a fost consilierul liberal Andrei Amos, care a anunţat că botoşănenii care locuiesc pe străzile Oituzului, Ciobanului, Fântânilor au cerut apă, canalizare, drumuri modernizate și reţea de gaze naturale.
„Nu mi-aş dori să fim Consiliul Local cu cele mai puţine realizări”
La rândul său, fostul primar Cătălin Flutur, consilier municipal PNL, s-a arătat îngrijorat de faptul că municipalitatea nu are proiecte noi, iar cele vechi bat pasul pe loc.
„Mai sunt din acest mandat doi ani și zece luni. Nu mi-aș dori, nicio o secundă să fim Consiliul Local cu, probabil, cele mai puține realizări într-un mandat. În momentul în care, ştim cu toţii, sunt contracte semnate, o serie de finanțări obținute și nu puține pentru un oraș ca Botoșaniul, peste 100 de milioane de euro, sunt și eu îngrijorat că cele mai multe bat pasul pe loc, din diverse motive. O să ni se spună şi motivele, numai că, cei care conduc destinele orașului trebuie să găsească și rezolvări. Sunt îngrijorat dintr-un alt motiv, nu este niciun proiect nou. Nu vorbim de alea care au fost semnate, nu este niciun proiect nou în municipiul Botoșani”, a spus Cătălin Flutur.
Fostul primar şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu actualul primar pentru a găsi fondurile necesare continuării investiţiilor.
„Va trebui foarte repede să demarăm acțiunile pentru a contracta un credit pentru investițiile care sunt acum în municipiu, unde avem contracte de finanțare semnate. Dacă nu ne grăbim, nu o să luăm banii nici la anul pe vremea asta şi ratăm tot. Îmi ofer absolut toată disponibilitatea să vorbim, să vedem cum facem, pentru că batem pasul pe loc. Ştiu că nu e uşor. Din afară toată lumea crede că e uşor, în campanie toată lumea ştie, indiferent că e partid mare, mic, toţi ştiu cum se rezolvă problemele municipiului”, a afirmat fostul primar.
„În mandatul trecut s-au modernizat cinci străzi și sunt proiecte și finanțări pentru încă şase”
Cosmin Andrei l-a întrebat pe Cătălin Flutur câte străzi a asfaltat în ultimul mandat şi a reamintit că la această dată se întocmeşte documentaţia tehnică pentru străzile nemodernizate din două cvartale.
Întrebarea nu a rămas fără răspuns. „Am modernizat 41 de străzi în municipiul Botoșani și peste 25 de cartiere modernizate în totalitate. De asta mi-am permis astăzi să fac interpelare văzând că trece timpul și nu se întâmplă nimic. În mandatul 2012 – 2016 (când primar a fost Ovidiu Portariuc – n.r.) s-a modernizat în Botoșani o jumătate de stradă – strada Maramureș. În mandatul trecut s-au modernizat cinci străzi și sunt proiecte și finanțări pentru încă şase”, a explicat Cătălin Flutur.
„Pentru un credit avem nevoie de contracte semnate”
Potrivit celor precizate de Cosmin Andrei, pentru a accesa un credit sunt necesare contracte semnate. „În momentul în care avem contracte semnate şi ştim nevoia de finanţare, mergem să căutăm banii la băncile comerciale sau la instituţiile statului, dar până atunci nu pot să vă înaintez o sumă. Pentru cea mai importantă lucrare, reabilitarea tramvaielor, nu am încheiat procedura de negociere. Operatorii au avansat nişte sume, cu care ar fi dispuşi să reabiliteze calea de rulare, dar aceste sume trebuie negociate, cu cele două asocieri de firme, independent, ajuns la un numitor comun şi apoi vin vin în faţa dumneavoastră să vă spun care este rezultatul”, a explicat Cosmin Andrei.
Primarul a mai anunţat că la Teatrul Eminescu vor fi deschise ofertele pe 9 august, fiind ste convins că „vom avea un câştigător, după patru ani în care nu s-a întâmplat nimic„, iar negocierile cu firmele interesate de reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul se vor încheia pe 10 august.
În discuţii a intervenit viceprimarul Bogdan Buhăianu, care a arătat că se modernizează strada Cornişa, s-a modernizat strada Iuliu Maniu, s-au scos şinele de tramvai, se continuă şi i-a îndemnat pe consilierii liberali să se plimbe prin oraş pentru a vedea că se lucrează.
Au urmat şi alte intervenţii referitoare la proiecte, realizări, cine a făcut mai mult pentru municipiu şi în care mandat. Practic, aleşii locali continuă să consume multă energie în discuţii care nu au nicio finalitate, când de fapt ar trebui să se gândească în primul rând la cetăţeni şi la problemele la care aceştia aşteaptă rezolvare.