luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTTrei mari duhovnici botoşăneni, propuşi pentru a fi canonizaţi

Trei mari duhovnici botoşăneni, propuşi pentru a fi canonizaţi

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a anunţat astăzi la Botoşani că Părintele Paisie Olaru, Părintele Cleopa Ilie şi Părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi originari din această zonă, au fost deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025. Peste patru ani se vor împlini 100 de ani de la obţinerea rangului de Patriarhie şi 136 de ani de la obţinerea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. „Se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte, acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care, cei trei părinţi, care s–au născut în această zonă”, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Totodată, înaltul ierarh a precizat că, în cinstea celor trei mari duhovnici, vor fi ridicate trei case memoriale. „Sperăm până atunci (în 2025 – n.r.) să avem şi casele lor memoriale, ca pe lângă acele case memoriale închinate personalităţilor din timpul istoriei, al literaturii, al muzicii, al picturii, să se adauge aceste cinci case memoriale, Patriarhul Teoctist, Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni, Părintele Cleopa, Părintele Paisie şi Părintele Dionisie. Cei care vor veni în pelerinaj la Sfântul Gheorghe, unde ne aflăm, la Mănăstirea Popăuţi, la Mănăstirea Zosin, la Mănăstirea Coşula, la Vorona Maicii Teofana, Agafton, Gorovei, să introducă în circuitul lor de evlavie şi cele cinci case memoriale”, a mai spus ÎPS Teofan.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...