ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost astăzi la Biserica „Sfântul Gheorghe”, pentru a evalua stadiul lucrărilor de reabilitare. Arhiereul a fost însoţit de primarul Cosmin Andrei, preotul paroh Dumitru Mateciuc şi Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean. Oficialii s-au întâlnit cu proiectanţii şi reprezentanţii firmei care execută lucrările. „Era o rană a oraşului şi începe să se vindece, cu mila Domnului, şi este foarte bine. După ce s-a vindecat rana de la Popăuţi, se vindecă şi rana de la Sfântul Gheorghe”, a declarat ÎPS Teofan.
În biserică, ÎPS Teofan i-a îndemnat pe cei prezenţi să rostească o rugăciune. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a spus că Petru Vodă „acum se bucură din cer că biserica lui se reface”.
„Cred că se bucură din ceruri Voievodul Petru Rareș, după întristarea pe care a avut-o la Botoșani, la sfârșitul primei domnii, când oștile celui pe care multe doamne și bărbați îl admiră foarte mult, Suleyman Magnificul, când și-a trimis oștirile aici. Cred că pe la Botoșani pe undeva a avut loc bătălia și după o, din păcate, veche tradiție românească, o parte din boieri l-au trădat, s-au dat cu turcii. Și atunci a pierdut bietul voievod bătălia”, a mai afirmat ÎPS Teofan, adăugând că „trădarea este o caracteristică a omului laş, păcătos şi nu-l întâlnim doar în arealul românesc„.
ÎPS Teofan a propus ca, în condiţiile în care va permite proiectul, altarul de vară să fie amenajat, în spatele bisericii, acolo unde spaţiul este mai generos. Arhiereul a apreciat că ar putea fi un spaţiu pentru 3000 – 4000 de oameni, „dar nu în vreme de pandemie”.
Lucrările la Biserica „Sfântul Gheorghe” au început în august 2020. Constructorul a dat asigurări că va finaliza lucrările până la sfârşitul acestui an.