Un alt aspect interesant este prezenţa, în calitate de martori, a şoltuzilor (unul dintre ei era probabil fost, dar se practica obiceiul şi atunci, ca şi astăzi, de a se asocia numelui unei persoane funcţia pe care acesta o exercitase, chiar dacă în acel moment ea nu mai exista) şi oamenilor buni din târgul Botoşani printre care iată, din nou, doi armeni, Bogdan şi Ovanes, ilustrare a faptului că armenii, în virtutea numelui şi vechimii lor, erau făcuţi copărtaşi la administrarea târgului. Prezenţa printre martori a celor doi armeni este şi urmarea faptului că Guliiasa şi Drăgostineasa şi rudele lor erau de etnie armeană Prezenţa şoltuzilor, a celorlalţi târgoveţi, care trebuie să fi fost membri ai consiliului orăşenesc, în calitate de pârgari, deşi, documentul nu o precizează, ne duce cu gândul la relatarea făcută de Niccolo Barsi, călugăr originar din Lucca şi care, străbătând în două rânduri Moldova între anii 1633-1639, deci exact în vremea la care face referire actul de mai sus, arată despre obiceiul ca la vremea semănatului şoltuzul şi pârgarii să împartă ogoarele din hotarul târgului după numărul târgoveţilor din fiecare casă. Fiind vorba şi despre un teritoriu din ocolul târgului, din afara hotarului acestuia, au fost chemaţi ca martori şi megieşi din satele învecinate, Stânceşti, Ipoteşti şi Costineşti, astfel încât judecata să fie dreaptă. Nu s-a păstrat decât actul din Iaşi, cu rezoluţia domnească, dar trebuie să fi existat şi un document dat din Botoşani, după isprăvirea judecăţii, prevăzut cu sigiliul târgului şi cu iscăliturile membrilor sfatului orăşenesc participanţi la acea cercetare pentru o pricină pe care, survenind pe teritoriul târgului, pentru că hotarul făcea parte din acest teritoriu, şoltuzul şi membrii sfatului orăşenesc aveau tot dreptul de a o judeca.
Un act din 18 martie 1660, menţionându-l pe „Luca arman, feciorul Petrii din Botoşani”, noul stăpân al heleşteului Dragosin, pe valea Teişoarei, ni-i indică pe Dragosin, Gulian şi Costin Aguţoaii, nepotul lor, ca fiind armeni. Cu tenacitatea şi simţul proprietăţii specifice neamului lor, urmaşii Guliesei şi Drăgostinesei reuşiseră să recapete stăpânirea asupra acelui heleşteu din ocolul târgului.
La 6 iulie 1661, Ştefăniţă Lupu voievod întărea lui Luca şi fratelui său Isac, feciorii lui Petre, armeanul din Botoşani, stăpânirea peste acel heleşteu, cumpărat de la Istratie Ciocan. În aceeaşi zi, Sava, mitropolitul Sucevei, dădea mărturie pentru judecata dintre Isac, armeanul din Botoşani şi Ion Diaconu, de asemenea din Botoşani; ultimul – cosind pe locul heleşteului lui Isac şi mergând Isac să-l scoată – Diaconu a sărit „cu coasa, vătămându-i şi o ureche”. Iată, aşadar, un exemplu al faptului că instinctul de proprietate al târgoveţilor îi făcea pe aceştia să considere locurile din hotarul târgurilor ca proprietate devălmaşă a lor, chiar dacă aceasta se afla în stăpânirea unui alt târgoveţ.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU